Happy I don’t know what!

E prima postare pe anul asta in afara de review-ul facut de wordpress. Ar trebui sa iau in considerare ca anii pari imi priesc, spre deosebire de cei impari. Totusi, nu-mi amintesc un an in care primele doua luni sa imi fie bine. Urasc din tot sufletul luna februarie si, din pacate, aflat la orizont, februarie asta nu pare sa fie mai bun. (doar daca nu cumva Tom Waits se hotaraste sa vina undeva suficient de aproape incat sa-l pot vedea cantand, but that’s not the case..)

Inainte, cand eram disperata ca nu-mi gasesc de munca, credeam ca in momentul in care voi gasi un job, toate problemele mele se vor rezolva. E adevarat ca s-au rezolvat problemele de atunci, doar ca au aparut altele. Cercul vicios pe care il banuiam (dar care speram totusi ca e o poveste) si-a facut simtita prezenta.

Nu e un post in care vreau sa ma plang. Sunt recunoscatoare pentru foarte multe lucruri ce s-au intamplat in ultimul timp. Doar ca ziua mea de nastere are grija sa-mi aminteasca in fiecare an de faptul ca I am what I am si sa ma faca sa recunosc unele lucruri pe care in tot restul anului incerc din greu sa le ascund de mine.

Sunt trista ca, desi am un job creativ, la finalul zilei sunt prea obosita, plictisita si sictirita pentru a mai fi eu. There must be something more than this. :(

I have to find my playground.

Never let go

Din seria inspirata de Tom Waits:

 

 

 

 

Maria

 

Note to myself: stop shooting self portraits and start shooting girls! This is Maria, and in the near future, I hope to explore more of her feminine, but angry looks.

Un cal frumos

Chillin’ or spicing up?

I’ve got this red skirt and I’m not afraid to use it

 

The Romantic Afternoon

Ma aduc la exasperare oamenii care fac poze sau fotografii (n-am sa ma mai leg de treaba asta aici) care posteaza zeci de fotografii pe acelasi subiect si care te duc cu gandul la jocurile de genul „ghiciti diferentele”. Chiar nu puteti sa lasati narcisismul sau entuziamul la o parte si sa publicati o singura fotografie, sau doua, si pe restul sa le lasati pentru voi? E atat de frustrant sa te uiti la o serie de 7-8 fotografii in care nu se schimba mai nimic din atitudine, doar ca e capul putin mai pe spate sau zambetul accentuat sau mai stiu eu ce. Chiar nu va dati seama ca nu va avantajeaza lucrul asta si ca fotografiile in plus distrag atentia de la fotografia care conteaza defapt? Imi creste tensiunea cand vad asa ceva, zau de nu.

Lasand asta la o parte, as vrea ca pana saptamana viitoare sa public un nou post despre Bucuresti. Despre cum ii supravietuiesc, sa spunem, despre daca si cum ne-am imprietenit, etc.

Pana atunci o serie de fotografii pe care le-am facut la Hotel Residence pentru Handmademylove, unde gasiti haine, accesorii, ceainice, scaune, etc., toate foarte dragute. :)

Model: Ilinca Alexandru

Styling: Rodica Plopeanu, Ioana Budes

Army girl

Aceasta fotografie face parte dintr-o serie care se va intinde pe un timp indelungat. Este o serie de autoportrete in care voi aparea in diferite ipostaze si are ca scop o cautare. Cautarea sinelui, cautarea unui scop, cautarea unui lucru care mi se potriveste. O serie de fotografii role-play care sper sa ma ajute sa ma regasesc. Nu voi aparea in fiecare fotografie intr-un context care simt ca mi se potriveste, ci mai degraba fiecare fotografie va pune o intrebare: „what if?”, intrebare la care sper sa pot raspunde pe parcurs. Nu este o serie pe care sa o „cresti” in ascuns si atunci cand se face mare sa o arati lumii, cum sunt majoritatea experientelor de acest gen. Ci este o serie care se naste dintr-o nevoie, creste treptat, pune intrebari, cauta raspunsuri, invata ce i se potriveste si ce nu, iar apoi face o alegere. Poate nu va fi cea buna, sau poate pur si simplu nu va fi o alegere de tipul bun sau rau. Dar cu siguranta va fi o experienta folositoare.

Minnie Dia

Inca nu m-am saturat sa ma joc si sa nu ma iau in serios.

The breakout