Vorbind cu cineva acum mai mult timp (nu mai stiu cu cine!), venise vorba de muzica. Mai precis de soundtrack. Si acea persoana a spus sintagma „soundtrackul vietii mele”. Si atunci m-a lovit, si am tinut minte, si am tot cautat soundtrackul vietii mele. De ceva timp nu eram sigura, dar, intr-o zi, de curand, l-am descoperit. Adica am stiut ca e soundtrackul. E vorba de „a whiter shade of pale” de la Procul Harum. Neaparat varianta aia. Stiu ca poate o sa ziceti „ce, piesa aia depresiva si comerciala?”. Nu e chiar asa. Mie imi inspira ceva foarte ciudat. Ceva ce aproape nu pot sa explic. Nu e vorba de deprimare. Mai mult ca orice, piesa imi aduce aminte de ceva. Ceva de foarte demult, ceva ce nu pot identifica. Stiu ca e acolo, demult, ascunsa undeva in mine sau in ce am trait, desi in acelasi timp nu o pot identifica cu nimic prin ce am trecut. E foarte ciudat. E ca si cum mi-ar aduce aminte de amintirile altei persoane. De parca as trai alta viata ascultand-o. E bittersweet. Pot foarte bine sa o ascult cu aceeasi placere si cand sunt foarte trista, si cand sunt foarte bucuroasa. Atat. Pot sa o ascult si sa simt ca se potriveste perfect, dar nici nu ma deprima, nici nu ma face fericita. Pur si simplu e acolo, la momentul potrivit. Din cauza asta zic ca e soundtrackul vietii mele. O simt ca parca facand parte din mine, desi nu pot sa-mi amintesc de ce, cum, cand.. Intr-un fel e sentimentul ala pe care il au uneori unii oameni care isi dau seama ca sunt reincarnarea nu stiu cui. E ceva mistic, in orice caz.
Vinerea trecuta am fost prin gradina botanica. Eram singura in toata gradina si era zapada si era soarele ala tocmai potrivit si am fost fericita. Desigur, lipsea ceva, dar am si fost fericita. :) Si am ascultat piesa si am simtit, ca si Voltaire, ca totul e cum nu se poate mai bine intr-o lume cum nu se poate mai buna cu putinta.
Poze de duminica, cu Georgiana, in gradina botanica. Urmeaza postul cu povestea cainelui. :)
(Minolta iara face figuri. Asa ca petele luminoase din poze nu sunt OZN-uri.)
aduceri aminte si stele 
Iiiii ce frumos ii cainele! Pot sa-l iau acasa?
:)
si eu am vrut.
o sa citesti mai multe in postul viitor :)
tare dulce cainele ala. :)
nu voiam sa dau send, voiam sa spun ca daca cineva e interesat de adoptie de catel, sau de dat catel in grija unei fundatii care ajuta cainii comunitari, si-i apara de frig si rele (pt clujeni zic), apelati la Nuca. For more info, contactati-ma. Se prea poate sa fiu off-topic, dar n-am alte comentarii la ce scrii… de scris e scris frumusel, pozele sunt frumoase, carcotasa n-am cum sa fiu, laude deja ai primit, asa ca in si eu cu ceva nou :)
A doua poza e geniala. Cainele, pe care l-as lua acasa daca nu as avea doi este foarte expresiv. Imi pare rau ca Chester al meu nu-i asa:-<
te rog.. „soundtrack ul vietii mele” sunt cuvinte pe care le am rostit atunci cand eu am inceput sa simt viata.. si.. in fine.. cine ti a spus cuvintele astea?