ploaie + diana = love

Unul din lucrurile de care sunt foarte sigura in viata e de puterea izbavitoare a ploii. Nu se poate sa nu stiti si voi momentele in care te prinde ploaia puternica, de vara, si la inceput esti speriat si vrei sa ajungi acasa, si nu ai umbrela si fugi pe strada si te opresi sub cate un balcon.  Si tot asa, din balcon in balcon, pana cand esti ud pana la piele. Ti se lipesc pantalonii pe tine si nu mai poti fugi. Apa ti se scurge din par si incerci sa-ti stergi apa de pe fata, dar pe maini ai tot apa. Tenisii iti sunt uzi si in mers incep sa scartaie. Atunci nu mai ai cum sa lupti si te dai batut, zambind. Raresti pasul si incerci sa te bucuri de picurii mari. Intinzi palmele in fata si te uiti cum se lovesc picurii de ele. Ti se face frig si incepi sa tremuri, dar nici prin cap nu-ti trece sa te grabesti din nou. Te uiti la ceilalti oameni care se feresc de parca ar ploua cu acid si le zambesti superior, pentru ca ei nu inteleg. Gasesti balti mari si te opresti doar ca sa vezi cum ploua in ele. Doar sa stai sa te uiti la cerculetele formate, ca in copilarie, cand te gandeai ca sunt broscute in balti. Te opresti in mijlocul drumului, cat mai ferit de spatiul uscat de sub balcoane sau din ganguri. Inchizi ochii si iti dai capul pe spate. Iti ploua pe pleoape, pe buze, pe obraji. Zambesti fericit si deschizi gura larg. Iti ploua inauntru. Nu-ti mai pasa de nici o umbrela, de nici un trecator grabit, de nici un om care a gasit un loc uscat si se uita cu mila la cei din ploaie. Si atunci iti iei aer in piept si incepi sa tipi. Tipi cat poti tu de tare si asa dai afara tot ce te chinuia. Lumea se uita lung la tine dar nu se opreste, ci fuge in continuare sa se salveze.  Dar tu nu-i vezi, tu tii ochii inchisi si tipi.  Apoi, la fel de brusc cum ai inceput, te opresti.  Zambesti multumit, complice. O iei la fuga, si toata lumea crede ca nu vrei sa te ploua. Numai tu stii ca o savurezi.