despre corzi si trenuri

Citind acest post, multi dintre voi veti spune, probabil, ca am innebunit. Ei bine, nu. (Mereu am fost asa). Vreau sa scriu despre un tip. (AB4 ar fi scris despre o tipa.) Tip care mai mult ca sigur nici nu citeste ce scriu aici. Si nici nu conteaza, nu asta e scopul. Mai mult, nu e nici un scop. Pur si simplu.

Avea parul blond si aproape intotdeauna era in culori reci. Cand l-am vazut prima oara mi s-a facut rau. Am avut un atac de panica. Nu am mai putut vorbi, atat eram de panicata si emotionata. M-a cumparat cu o cafea in ziua aia si m-a invatat despre putere si asumarea responsabilitatii. Atunci m-a facut sa observ lucruri noi. Prima zi cu el m-a zdrobit. (Aveam voie la un numar limitat de ore) Am ajuns acasa terminata, intr-un tren personal care in ziua aia devenise impersonal. A fost, poate, singurul care a inteles ca nu e nevoie de cuvinte. Si nici nu era. Am inteles totul, pana intr-o zi. In bratele lui m-am simtit intotdeauna in siguranta. Si cred ca asta l-a speriat. Nu ne-am tinut niciodata de mana cand meregeam pe strada. Nu mi-a spus niciodata daca si ce simte. Intr-o dupa-masa trenul venea spre noi. Eu, ca de obicei, panicata, iar el impotrivindu-se. Ar fi putut sa opreasca trenul si sa se urce in el. A si facut-o, ultima oara. M-a obligat sa spun bancul cu calutul de ciocolata. Si i-am cedat. Patroana din Cafe Literario se uita urat la noi. Mie mi se facea frica. El canta la chitara cu aceeasi pasiune cu care se face dragoste. Il tachinam cu asta. De-atunci iubesc si muzica doar instrumentala. Din cand in cand ma mai trezesc cu piesa „sweet” in minte, si zambesc. Am gonit amandoi (cu viteza personalului/acceleratului) 50 de km. Porumbeii ce au zburat printre noi erau mai rapizi. Ne-a plouat, ne-a nins, ne-a ars soarele si ne-a batut vantul. Am acumulat putere, ca si Castaneda. In fata lui si a unei clatite am simtit ca se duce dracu` totul si ca niciodata n-o sa fiu ce-mi doresc. Si cu toate astea, in acea clipa am fost fericita. Si anul acela mi s-a indeplinit prima oara dorinta pusa de ziua mea. De cand a plecat, nu l-am inteles niciodata, pana azi.

He’s drifting from place to place. E liber.