dintr-o dupamiaza cu soare si ploaie pe o strada cu cirese si ritmuri de dancing with myself.

plain kodak 200.

Muntii s-au inaltat, apele s-au infiltrat, copaceii au crescut, animalele s-au nascut (m-am uitat azi la documentarul acela, Home) si iata ca primul meu scurt-metraj a aparut. A fost greu si usor, bine si rau, m-am dat cu capul de pereti mult, am invatat si mai mult si sunt pregatita de urmatorul. :) Mi-a venit si o idee pentru licenta (pentru care sper sa incep lucrul cat mai repede), dar promit ca nu va mai fi cu pisici! Sau daca va fi, le voi dresa. Ori eu ori pisica! Si acum, enjoy. (daca credeti de cuviinta ca e de enjoyat)

p.s: watch in HQ!

Totally. Ironic but not quite. :)

I was standing on the surface of a perforated sphere when the water filled every hole.
Thousands upon thousands made an ocean, making islands where no island should go.

Nu stiu ce sa spun ca se intampla, dar in ultimul timp imi aduc aminte tot mai multe lucruri, intamplari si imagini din trecut. Daca ar fi sa fiu mai mistica, as gandi ca inainte de moarte, oamenii isi aduc aminte de lucruri din copilarie. Sau cei bolnavi de tot, inainte de moarte, au senzatia falsa ca se simt mai bine si ca se vor recupera. Ar putea sa fie asta, sau oricare alt motiv. Din ziua de ieri nu am inteles nimic, dar macar o parte din neintelegere am controlat-o eu. Mergand cu minea in toate partile, am ajuns totusi la o concluzie. Ar trebui sa las teama la o parte si sa indraznesc mai mult in ceea ce fac. (In principiu in modul de editare.) Pentru astazi avem iepuras pe perna. (mi-am scos tele-ul de la naftalina.)

Dedicated to a friend who’s going on a quite long trip, period.

“You’re closer to me than my skin, that’s how much you’re a part of me.”

Nu sunt poze noi, dar acum ma identific cu ele. Nu au nici culori normale, nu sunt nici clare, nici incadrate normal, nici nimic. Doar sunt, si atat. Cred ca reprezinta dezordinea (desi nu e cel mai bun cuvant) si difuzia din ceea ce fac in ultimul timp pe plan profesional. Cateodata stau sa ma intreb serios daca sunt facuta pentru asta, daca nu cumva ma mint, daca nu cumva o revelatie despre ceea ce trebuie sa fac in viata asteapta dupa colt. Desi simt ca asta trebuie si desi vreau sa fac asta, am blocaje. Si nimic nu e mai bun sa exprime ceea ce se intampla decat un citat din six feet under: (stiu, majoritatea vrea sa ma omoare daca mai pomenesc de serialul asta:D):
“I feel like I’m trapped underwater. I mean, I have absolutely no idea what I am supposed to do with my life.”
“Don’t you wanna still be an artist?”
“Yeah. But I’m scared that maybe I’m not good enough.”
“Is that true?”
“Maybe.”
“So get better. Just take pictures. If you’re good enough, you’ll find out. And if you’re not, you’ll get good enough. Or you’ll find out you can’t. But I bet you are, though.”

In ultimul timp am luat o pauza de lume si de foto. La inceput involuntar, apoi voluntar, apoi iar involuntar. Nu cred ca am mai facut o fotografie ok de o luna. (desi inca nu am developat filmul din minolta.) Nu stiu daca e vorba de lipsa de inspiratie, de timp, de lehamite, de enervare ca nu am un obiectiv pe care mi l-as dori sau de orice altceva. Acum doua seri in timp ce incercam sa dorm imi venise o idee dar imi va lua ceva timp. De fapt, cred ca am vreo 3 serii pe care tot vreau sa le fac, dar nu mai apuc. Imi voi reveni eu. Pana una alta, daca aveti vreo idee de concept sau orice altceva, imi puteti spune, si as putea sa incerc sa fac o fotografie pe tema asta. Vedem daca iese ceva.

In urmatoarele zile iar voi fi ocupata. Incep filmarile pentru primul meu scurt-metraj. (primul meu copil!!) Am emotii si de data asta o sa fiu destul de exigenta cu mine pentru ca vreau sa fiu mandra de ceea ce iese. Si cand filmezi cu o pisica.. oho, iti trebuie nervi si multa rabdare. :)

Pana atunci, cu drag pentru Rafael ca e ziua lui (o poza de acum ceva vreme). La multi ani! :)

Dragii mei,

M-am vazut nevoita sa iau o pauza lunga de peste o saptamana pe blog. N-am mai postat nimic si nici nu am mai intrat deloc pe internet. De o saptamana sunt exilata la Arad, si nu oricum, ci in pat si cu pilota pe mine. Totul a inceput cu o zi de detoxifiere si a culminat cu o saptamana de febra 39 si alternativ 38, stranuturi peste stranuturi, tuse si, ce e mai rau, injectii. Spun ce e mai rau fiindca, desi continui sa ma plang, nu prea intelege nimeni frica mea foarte mare de ace si faptul ca mi-a fost foarte greu sa accept injectii in loc de antibiotice. Asa se face ca de atata timp nu am vazut pe nimeni in afara de parinti, nu m-am dat jos din pat decat pentru a merge la baie si la doctor si nu am facut nimic altceva decat sa dorm si sa ma uit la televizor. De citit nu puteam de la febra, de desenat nu aveam cu ce, de stat pe net nu aveam unde. Desi multi ar fi bucurosi sa stea o saptamana acasa fara sa faca nimic, pentru mine a fost una din cele mai rele saptamani. Am strans gauri in fund de la ace si foarte multe frustrari, am pierdut o saptamana de facultate si lucrurile pe care trebuia sa le fac, ma simt de parca n-am mai comunicat cu nimeni de o luna, nu reactionez la cuvantul mancare si stomacul meu e total intors pe dos de la sucuri, pastile, ceaiuri si prea putina mancare. Sunt foarte frustrata si sunt mereu pe punctul de a izbucni, dar ma abtin.

Voi mai lipsi o saptamana pentru ca am treburi, asa ca ne auzim in vremuri mai bune.