Walter (Mini) si Cristina s-au casatorit pe 23 august. Pe Mini il stiu de cand eram mica. Impreuna cu fratii nostrii si ocazional cu tatii, jucam poker pe chibrituri (si cand ajungeam la ananghie, pe jumatati de chibrituri) in diferite cabane, in timp ce mamele se distrau uitandu-se la noi sau taiau rosii grase si intorceau carnea pe foc, intotdeauna gratar afara sau intr-o bucatarie de vara. Nu am fost niciodata adepta gratarelor de duminica sau oricare alta zi, la padure sau in fata blocului. Pentru mine astea sunt sinonimul laturii de tigan a romanilor. Dar pentru cateva zile, intotdeauna vara, acceptam aceste iesiri care mereu se lasau cu gratare, si le acceptam pentru ca erau frumoase si decente. Nu era muzica tare si niciunul nu spunea glume penibile. Trecand o buna bucata de vreme fara iesiri vara si fara gratare, l-am reintalnit pe Mini cu planuri de casatorie. :) Asadar, in 23 august, fiind fata mirilor, am fost alaturi de ei la biserica si la cununia civila si apoi la petrecere. A fost prima nunta pe bune la care am fost, pentru ca am mai fost la una, dar aia nu se pune pentru ca a fost absolut grotesca si nu stiam nici un personaj, eu doar faceam poze. (da, am facut poze la o nunta.. candva, in niste vremuri obscure.. si personale si mondiale).. revenind. Mi-ar fi placut mult sa stau in multimea domnisoarelor necasatorite si sa fiu atenta cand se arunca buchetul. Nu de alta, dar aveam fantezie cum le dau tuturor coate si cum voi fi invingatoarea. Aruncarea nu a avut loc niciodata, dar a doua zi am primit buchetul de la Cristina. Nu a fost sa fie competitie, dar aveam sa visez ca ma bat pentru buchet, pentru a avea satisfactia ca am invins toate fetele. :)

Desi institutia casatoriei inca nu ma convinge pe deplin.. Cristina si Mini, sa fiti fericiti! :)