Asa cum va spuneam, urmeaza povestea cainelui.
Tzurtzure s-a lipit de noi intr-o duminica, in drumul nostru spre poze. Ne-a ales de cum ne-am dat jos din autobus si ne-a urmat credincios pe drum. Spre Gradina Botanica ne-am intalnit pe drum si cu o fetita cu o paine si castraveti murati in mana, care ne-a intrebat unde e spitalul CFR. I-am explicat cum sa ajunga dar nu a plecat imediat, a mai stat pe langa noi. Mai precis in urma noastra si a cainelui. Nu pricepeam de ce ne urmareste, pana cand am ajuns la colt si ne-a intrebat speriata pe unde sa o ia acum. I-am aratat din nou calea si i-am spus ca daca ne asteapta pana ii luam cainelui de mancare, noi mergem in directia aia si o putem duce. A fost de-acord si a ramas afara cu cainele pana noi ne-am hotarat ce tip de salam sa luam. Am luat cateva felii, am iesit din alimentara si am continuat drumul spre Gradina Botanica. Pe drum am aflat ca fetita are 13 ani, ca merge la spital la bunica ei care e paralizata. Mama ei a parasit-o cand era mica, tatal ei s-a recasatorit si ea a ramas cu bunicii care au crescut-o. A crezut ca eu si Georgiana suntem surori. Am lasat-o sa creada. A fost mirata cand a auzit ca suntem la facultate si nu la scoala si ca parintii nostri nu stau in acelasi oras cu noi. Intre povesti, cainele mai primea cate o felie de salam. Cred ca totusi se credea masina, pentru ca mergea pe sosea, nu pe trotuar. A fost curajos si destept, a ignorat toti cainii care s-au luat de el. Avea sa-si arate slabiciunea mai tarziu. Ajunse la spital, am lasat fata care a zis ca spera sa ne mai intalnim si am ajuns in Gradina Botanica. Acolo ne-am dat seama ca Tzurtzure sufera de frica de inaltime si de poduri. A fost nevoie ca Georgiana sa-l ia in brate de cateva ori pentru a merge mai departe. In zapada, cainele a inceput sa sara, sa se joace, sa linga zapada. Ne-am jucat si noi cu el si i-am facut poze, dupa cum puteti vedea. Nu prea statea cum vroiam eu, dar deh. Cand am iesit din Gradina Botanica, mi s-a facut mila de caine la ideea ca vom pleca acasa si el va ramane al nimanui, asa ca ne-am gandit sa-l ducem macar la veterinar. Avea o rana la piciorus. Il stiam eu pe Dr. Istvan de cand am fost cu Istvan asa ca am luat-o din nou, pe jos, pana in centru. In statia de taxiuri am rugat taximetristii sa ne lase cu cainele in masina, sa-l ducem la doctor, dar nu au vrut. Stand 5 minute langa masini itnrebandu-ne ce sa facem, a sosit un taxi (probabil chemat prin statie) jerpelit, care a zis ca ne duce el. Zis si facut. Luat caine in brate, bagat cu forta in masina, si mers pana la doctor. Acolo, inchis. Scria numar de urgenta. Am sunat si am explicat care e situatia, mintind totusi ca am gasit cainele langa blocul meu si ca nu stiu al cui e. Doctorul a refuzat sa-l primeasca, ca asa e politica clinicii, ca ei nu primesc caini comunitari. Asa ca iar am pornit-o pe jos spre centru. Se apropia momentul sa ne despartim si nu am vrut sa se ataseze prea mult de noi. Cand Tzurtzure a luat-o inainte, noi ne-am facut pierdute intr-o cofetarie. L-am vazut si cand am iesit, mirosea doua fete, probabil ne cauta, dar noi am fugit sa prindem autobusul si sa nu ne mai vada.
