Una din activitatile mele preferate e sa merg prin oras singura. Nu pentru ca as fi mizantropa sau mi-ar placea in mod special singuratatea. Dar – cred ca stiti si voi – sunt unele zile in care nu vrei decat sa te plimbi aiurea prin oras sau prin cartierul tau, sa intri in magazine cu tot felul de prostioare de calitate indoielnica. Sa te uiti la toate in parte si sa te miri si amuzi mereu de ceea ce inca se mai gaseste si de ce se mai fabrica nou acum. Sa gasesti prin atatea lucruri noi si proaste cate ceva vechi, sau lucruri facute acum care incearca sa imite lucrurile care se faceau pe vremuri. Treaba e ca nu poti face asta cu cineva, sau cel putin cu foarte putine persoane care iti impartasesc pasiunea asta. Dar de cele mai multe ori activitatea se face de unul singur. Intri sfios in magazin, treci incet printre rafturi sau te uiti cu privire tampa la vitrina si nu-ti vine sa crezi cate lucruri exista. Esti pregatit mereu sa gasesti ceva dragut printre mormanele random, si de-aia ochii tai cauta incontinuu. Lucrurile sunt destul ieftine si de calitate cam proasta. Dar pentru tine nu conteaza, pentru ca nu-ti folosesc la nimic, deci nu te intereseaza calitatea. Dar iti place sa stai si sa admiri felul in care arata.
Azi am avut o zi tare ciudata. Am plecat de dimineata cu niste treburi si m-am intristat foarte tare pentru niste lucruri care nu-si au loc aici. Ceea ce intr-un sfarsit a fost bine pentru ca m-a pus in starea de calm si de pace necesara unei aventuri ca asta. Primul lucru a fost sa mananc o prajitura la masa care imi place mie mult dintr-o cofetarie nu foarte pe gustul meu. Relaxat si mai tare. Am trecut si prin librarie. Am stat o vreme rasfoind carti si reviste de decor si m-am enervat ca sunt asa de scumpe unele. Frumos acces la cultura. Mi-am revenit si am pornit spre casa. In cartier am mai stat o vreme in leagane ascultand Seabear. Am fost intr-unul din magazinele cu de toate in cautarea unui bec pentru o lampa. Niciodata nu stiu sa cer becuri. Nu ma pricep deloc. Nu stiu cati kw, ce dulie, ce marime. Tanti vanzatoare s-a distrat putin pe seama ignorantei mele. Pana la urma am ochit un bec care mi s-a parut ca semana cu cel care a fost in lampa. Cumparat. Am trecut pe langa alt magazin universal, cu jucarii, detergenti, vopsele si perii de wc. Stat o vreme si studiat jucariile. Ramas in minte jocul Fotbal cu nasturi. Am zambit amintinudu-mi cum jucam in clasa a 4-a poker pe nasturi. Mers mai departe si in mijlocul trotuarului se culcase un catel alb. Intotdeauna i-am apreciat pe astia care fac asa, fiindca nu au nici o jena. Ajuns in cofetarie dubioasa de cartier, dar curata si luminoasa. M-am rugat de tanti sa-mi faca o cafea si m-am asezat la geam langa boxa. Tocmai atunci incepuse Always de la Pet Shop Boys Erasure (i-am confundat fiindca dupa Always venea Go West) si am zambit bucuroasa amintindu-mi de diminetile de la gradinita si televizorul mereu pus pe MTV. In fiecare dimineata ma uitam la videoclipul asta, si il iubeam. Venit cafeaua repede. 1 leu. Surprinzator, nu pot zice ca a fost proasta. Inceput Hey There Delilah si iarasi am zambit, bittersweet. Intr-un fel, ar trebui sa fie soundtrackul vietii mele. O fata cu parul roz se plimba pe-afara. O tanti vanzatoare la ghereta de papuci si haine ieftine statea afara la umbra si se scobea in nas. O batrana cu tenisi rosii a venit sa-si cumpere inghetata cu 1 leu. O femeie mare, mare, infuleca o prajitura. Pe spatele tricoului ei scria in italiana: “o alegere buna.” Pe langa vitrina trece o fata cu pantaloni scurti in multe dungi colorate si nebunul cartierului sa ia de ea. Cred ca ii spune, dupa cum ii e obiceiul, “pizda ma-tii”. Ultima piesa inainte sa plec e una pe care nu o recunosc (nu am gasit-o nici pe google), dar avea versuri ceva de genul “I’m just looking for a good life. i met you when everything around was dying”. Zambit complice, sorbit ultima inghititura de cafea si am plecat. Acasa, becul se potrivea.
* stiu ca poate o sa va intrebati “care-i faza?”. nu dati cu parul, unii invata sa se bucure de lucrurile mici si simple.
