Blagoevgrad, Bulgaria.
They wanted to see the photo, and I had to explain them through signs that that’s not a digital camera.
Arhivele lunare: mai 2007
Pony. Posing for me after eating all my biscuits stash.
:)
so is it too late to came back for you?
Vlad, frate-meo. Dupa o sesiune de 5 ani de facultate. Pus la zid instant cand culoarea mi-a facut cu ochiul.
Blagoevgrad, Bulgaria.
Mi-e frig la etajul 2. Deschid ochii incet si ma uit in jur. Ma linistesc, esti aici langa mine si dormi dus. Cu grija sa nu te trezesc, ma scol si ma intind pana la telefon, sa vad cat e ceasul. E inca devreme si ma intind la loc langa tine.
Ascult muzica din playlistul lasat deschis peste noapte. Mai devreme a fost ceva concert de la Vama Veche. Apoi altceva, ascult piesele, le stiu, dar nu stiu de unde. Imi plac mult. Parca intentionat sunt doar piese frumoase, sa ma tina aici. Tu stai cu spatele la mine si visezi. Iti privesc pielea si liniile corpului, si-mi vine sa te devorez. Asa ca inchid ochii. Ma caut in sunete, te caut si pe tine in aceleasi sunete, in piesa de pe fundal care nu mai conteaza ce e. Aud zgomot si simt cum te intorci spre mine. Deschid ochii sa te vad. Si tu te uiti la mine cu ochii tai mari si luciosi, imi zambesti ca o confirmare, si adormi la loc instantaneu, inainte sa-ti zambesc si inainte sa simti ca te iau in brate. Mi-e asa drag de tine. Nu mai pot dormi, si iti studiez parul, ochii si genele. Obrajii. Gura cu alunita de deasupra buzei superioare. Barba. Am un flashback. Te uiti la mine si-mi zambesti. In flashbackurile mele tot timpul zambesti, ca atunci la Germanos, cand stiam ca nu e ultima oara. (atunci m-am gandit o zi intreaga la tine).Ma abtin sa nu te mangai, nu vreau sa te trezesc. Ma uit la ceas mereu si timpul trece repede fix cand nu trebuie. Nu suport dimineata plecarii. Inca stau in pat langa tine si-ti ascult playlistul, privindu-te. Inchid iara ochii si te vad peste tot pe unde am fost cu tine. Te vad pe unde nu am fost cu tine. Incontinuu. O mana. Tigara ta. Noi de anul nou. Vreau sa plec si tu nu ma lasi. Am stat atata acolo. Un parc. Un pod. Un Somes. Nu, un somes nu. Dar nici Bega.. Bega noaptea. Stai langa mine si esti strain si totusi esti mai intim decat oricine. Ma simt robotica. Rewind.
Iara te-ai intors pe-o parte si ai lasat o mana la spate. De parca vroiai. Mi-e frica sa mai adorm. Mi-e frica sa ma trezesc si sa nu fii aici. M-am blocat. De-aici nu vreau sa mai continui. Vreau sa raman aici. Esti in sunete si vibratii. In orice miscare. Nu mai suport si te iau de mana. Tu nu simti. Mi se face frig, si ma fac mica sub plapuma. Tot imi zic ca trebuie sa plec. Ceva trebuie sa fac, dar nu trebuie nimic. Nimic. Veau sa stau aici si atat. In sfarsit ma simt ca un fluid. Play.
Simt ca sunt pe fuga si ceva se termina. Si iara mi se face frig. Tu ma invelesti cu nisip si marea e dezarmata in fata ta. Soarele si-a facut aparitia si nu ne mai lasa sa iesim. Nu stiu unde suntem dar plutim si nu ma mai intereseaza nimic daca stiu ca ma tii de mana. Si tot vine sentimentul ca trebuie sa plec. Plastic, plat. Robotic, mi-e frig.
Imi desprind mana din a ta. Nu vreau sa simti asta. Ma simt ca un bolovan care din doua miscari e jos din pat. De-aici nu mai e nimic usor. Nu stiu cum sa fac sa plec de la tine. Nu vreau. Incerc sa trag de timp. Ma asez in mijlocul camerei de parca eu sunt tot nucleul atomului. Imi strang inelele si cerceii. Sunt atat de segmentata… Simt mirosul tau in orice si-mi vine sa iau totul cu mine. Imi vine sa iti iau hainele, sa te iau pe tine, patul, blocul, lumea, te iau in intregime cu mine. In cateva minute trebuie sa ma exorcizez din camera ta ca si cum n-as fi fost. Musc din ciocolata lasata pe jos. Incep acorduri de Elusive si mi se face frig. Vreau sa te trezesc dar nu indraznesc. Mi se face cald si stau pe jos, uitandu-ma la tine. Stai in pat si dormi si stiu ca langa tine e altfel, e alta lume. Plec si vreau sa te iau cu mine, si Elusive ma inebuneste, si se face tarziu. Simt ca pierd trenul. Si-l pierd dar nu mai conteaza. Te iau in brate si nu-ti mai dau drumul. Nu mai conteaza nimic altceva, decat ca esti aici. E atat de stupid. Trebuie sa schimb piesa sa nu-mi pierd tripul. Eu nu ma mai misc de-aici si nu pricep de ce-ai face-o tu. Nu reusesc sa reintru dar incerc. M-am desprins din bratele tale si am plecat, dar trenul e de partea mea si in tripul meu tu esti aici si nu mai exista nici o distanta. Am intrat in sunet si in parfum,
si sa nu-mi dai drumul la mana.
de dragul vremurilor bune
de cum am iesit din burta mamei, m-au strigat dia papadia.
Citind acest post, multi dintre voi veti spune, probabil, ca am innebunit. Ei bine, nu. (Mereu am fost asa). Vreau sa scriu despre un tip. (AB4 ar fi scris despre o tipa.) Tip care mai mult ca sigur nici nu citeste ce scriu aici. Si nici nu conteaza, nu asta e scopul. Mai mult, nu e nici un scop. Pur si simplu.
Avea parul blond si aproape intotdeauna era in culori reci. Cand l-am vazut prima oara mi s-a facut rau. Am avut un atac de panica. Nu am mai putut vorbi, atat eram de panicata si emotionata. M-a cumparat cu o cafea in ziua aia si m-a invatat despre putere si asumarea responsabilitatii. Atunci m-a facut sa observ lucruri noi. Prima zi cu el m-a zdrobit. (Aveam voie la un numar limitat de ore) Am ajuns acasa terminata, intr-un tren personal care in ziua aia devenise impersonal. A fost, poate, singurul care a inteles ca nu e nevoie de cuvinte. Si nici nu era. Am inteles totul, pana intr-o zi. In bratele lui m-am simtit intotdeauna in siguranta. Si cred ca asta l-a speriat. Nu ne-am tinut niciodata de mana cand meregeam pe strada. Nu mi-a spus niciodata daca si ce simte. Intr-o dupa-masa trenul venea spre noi. Eu, ca de obicei, panicata, iar el impotrivindu-se. Ar fi putut sa opreasca trenul si sa se urce in el. A si facut-o, ultima oara. M-a obligat sa spun bancul cu calutul de ciocolata. Si i-am cedat. Patroana din Cafe Literario se uita urat la noi. Mie mi se facea frica. El canta la chitara cu aceeasi pasiune cu care se face dragoste. Il tachinam cu asta. De-atunci iubesc si muzica doar instrumentala. Din cand in cand ma mai trezesc cu piesa “sweet” in minte, si zambesc. Am gonit amandoi (cu viteza personalului/acceleratului) 50 de km. Porumbeii ce au zburat printre noi erau mai rapizi. Ne-a plouat, ne-a nins, ne-a ars soarele si ne-a batut vantul. Am acumulat putere, ca si Castaneda. In fata lui si a unei clatite am simtit ca se duce dracu` totul si ca niciodata n-o sa fiu ce-mi doresc. Si cu toate astea, in acea clipa am fost fericita. Si anul acela mi s-a indeplinit prima oara dorinta pusa de ziua mea. De cand a plecat, nu l-am inteles niciodata, pana azi.
He’s drifting from place to place. E liber.
